1917, anul premergător Marii Uniri: Bătălia de la Mărăști

  • 12 Iulie 16:15
1917, anul premergător Marii Uniri: Bătălia de la Mărăști

”Politica unui stat mic eclipsat de vecinătatea a două enorme imperii, care se găseau în luptă și de la care râvnea importante teritorii, nu putea să fie decât politică de calcul. Înainte de război, România considera că Rusia o frustrase de Basarabia în urma războiului ruso-turc din 1878. Pretențiile sale față de Ungaria erau, în același timp, firești, și importante. Transilvania și, deși într-o proporție mai mică, Bucovina erau în mare parte locuite de o populație românească și naționalismul român era aici combătut în mod violent de guvernul ungar, în special în Transilvania. A reuni aceste provincii iredente, a-i reda patriei-mame copiii săi risipiți, a realiza, într-o formă sau alta, unitatea integrală etnică a unei mari Românii, acesta fusese mobilul permanent, suprem și dominant al politici de la București”, potrivit fostului om politic britanic Winston Churchill (volumul ”The World Crisis” -1927), citat în lucrarea ”România în Timpul Primului Război Mondial”, vol. 1, Editura Militară, 1996.

”Noi nu am fi putut continua să supraviețuim, și, încă mai puțin, să continuăm războiul fără grâul și petrolul României”, aprecia generalul german Erich Luddendorf. În 1915 Germania a încheiat un acord comercial cu România prin care își asigurase aprovizionarea cu grâne și petrol.

La 18 septembrie/1 octombrie 1914 ministrul de externe al Rusiei S. D. Sazonov și ministrul României la Petersburg Constantin Diamandy au semnat acordul secret prin care Rusia și-a asumat obligația de apărare a integrității teritoriale a României și a recunoscut drepturile asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români, în schimbul declarării neutralității de către România.

Alăturarea Bulgariei la blocul Puterilor Centrale a consolidat modalitatea de apărare a strâmtorilor Dardanele, însă prin această poziționare a statului bulgar România era aproape încercuită și putea să se afle complet izolată dacă se accentua înfrângerea Rusiei.

La 4/17 august 1916 premierul Ion. I. C. Brătianu a încheiat tratatul de alianță cu Antanta, care includea și o convenție militară. România se angaja astfel să intre în război împotriva Austro-Ungariei, iar guvernele Antantei recunoșteau guvernului de la București dreptul de a alipi teritoriile românești din Austro-Ungaria: Transilvania cu Crișana de la vărsarea Someșului în Tisa până la vărsarea Mureșului în Tisa, Bucovina, Banatul. Aliații se angajau să declanșeze, înaintea intrării României în război, ofensiva cu trupele dislocate la Salonic pentru a angrena trupele germane și bulgare din zonă și încă o ofensivă pe frontul austriac pentru a facilita operațiunile ce urmau să fie declanșate de armata română după intrarea în război, potrivit volumului ”O istorie sinceră a poporului român”, Florin Constantiniu, ediția 2008.

Potrivit Articolului 1 al Convenției, ”Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale actuale” și, conform Articolului 3, ”recunoșteau dreptul de a anexa teritoriile monarhiei austro-ungare”, se menționează în volumul ”Texte și Documente privind Istoria modernă a Românilor (1774-1918)”, Editura Cetatea de Scaun, 2011.

Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, desfășurat la Palatul Cotroceni, a hotărât intrarea României în război. După adoptarea hotărârii, ministrul român la Viena a înaintat declarația de război a României.

Declanșată cu entuziasm, atât în rândul militarilor cât și al populației din Transilvania care se bucura de începutul operațiunilor, ofensiva armatei române a atins punctul culminant la 16/29 august 1916 prin ocuparea Brașovului și eliberarea orașelor cheie din Transilvania. Succesele obținute în Transilvania, însă, au fost umbrite de înfrângerea de la Turtucaia (24 august/6 septembrie 1916), când peste 6.000 de militari au fost uciși sau răniți.

La conferința interliată de la Chantilly, din noiembrie 1916, se stabilise ca în anul 1917 să fie desfășurate operațiuni ofensive de amploare pentru administrarea unor lovituri decisive inamicului. Potrivit planurilor stabilite, trupele române și ruse trebuiau să atace pe direcția sud pentru scoaterea Bulgariei din război, iar forțele aliate atacau dinspre Salonic spre nord.

În primăvara anului 1917, mai precis la începutul lunii aprilie, are loc cea mai importantă modificare de forțe prin intrarea în război a Statelor Unite ale Americii. La 2 aprilie 1917, președintele american Woodrow Wilson a cerut Congresului să voteze pe marginea declarației de război împotriva Germaniei, la 4 aprilie Senatul a votat favorabil cererii președintelui, iar două zile mai târziu Camera Reprezentanților votând de asemenea în favoarea intrării SUA în război, conform history.state.gov.

În vara lui 1917, efectivele armatei române erau concentrate în zona Carpaților răsăriteni, valea Siretului Inferior și Dunărea maritimă. Planul de luptă ce viza operațiunile în care erau angrenate armatele române și ruse fusese hotărât în mai 1917 în cadrul unui Consiliu de război la care au participat: șeful Marelui cartier general, generalul Constantin Presan, comandantul de căpetenie al forțelor aliate de pe frontul român, generalul rus D. Scerbacev, comandantul Armatei a 2-a, generalul Alexandru Averescu, primul ministru al României Ion I. C. Brătianu și generalul francez Henry Berthelot, acesta din urmă având un rol exponențial în reorganizarea și pregătirea armatei române. Astfel, trebuiau puse în aplicare două lovituri: Armata a 2-a română și cu o parte din Armata 4 rusă desfășurau forțele inamice la Mărăști, iar ulterior lovitura decisivă era planificată pe Siretul Inferior, în zona Nămoloasa, și trebuia pusă în aplicare de Armata 1 română și o parte a Armatei 6 ruse.

Conform ”Ordinului de operație nr. 1638” semnat de generalul Alexandru Averescu, la 11 iulie 1917, Armata a 2-a se afla poziționată la vest de localitatea Mărăști, având drept misiune spargerea forțelor inamice, respectiv ale grupului de armate Gerok, denumit astfel după generalul de infanterie Friedrich Gerok. După spargerea acestei linii de apărare germane și austro-ungare, Armata a 2-a română trebuia să treacă valea râului Putna și împreună cu Armata 1 română și cu trupele ruse să lovească decisiv forțele inamice la Focșani.

Specificitatea reliefului zonei Mărăști, cu porțiuni deluroase și muntoase, ajuta armatele germane și austro-ungare să organizeze cât mai bine apărarea. Pentru distrugerea amplasamentelor genistice inamice, artileria română a declanșat la 9 iulie 1917 lovituri puternice ajutând astfel declanșarea atacului forțelor de infanterie în dimineața zilei de 11 iulie 1917, conform volumului ”Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor”, Editura Meronia, București, 2011.

Luptele grele duse de Armata a 2-a au determinat spargerea, chiar în seara zilei de 11 iulie, liniei frontului inamic pe o lungime de circa 10 km. În cele mai multe zone au fost desfășurate de către soldații români atacuri la baionetă după spargerea pozițiilor inamice. Ofensiva a continuat zilele următoare, frontul fiind spart pe o lungime de circa 30 de km și circa 20 de km în adâncime, determinând retragerea dezordonată a armatelor germane și austro-ungare spre munții Vrancei, potrivit lucrării ”Istoria militară a românilor”, Editura Militară, ediția 1992.

Succesul obținut la Mărăști a însemnat eliberarea a 30 de localități, o zonă de circa 500 de km pătrați, determinând comandamentul Puterilor Centrale să deplaseze noi forțe în această zonă și deopotrivă să întărească efectivele Armatei a 9-a germane, comandată de feldmareșalul August von Mackensen.

Pe de altă parte însă, în ciuda succesului de răsunet al armatei române prin spargerea apărării inamice la Mărăști, situația militară în această parte a frontului s-a complicat după înfrângerile suferite în Galiția și Bucovina de trupele ruse în fața corpurilor de armată austro-ungare care avansau spre sud de-a lungul râului Prut. Drept pentru care Marele Cartier General a ordonat la 14/27 iulie 1917 încetarea operațiunilor ofensive și consolidarea aliniamentului, menționează ”Istoria militară a românilor”, Editura Militară, ediția 1992.

Generalul de corp de armată Alexandru Averescu a încercat încă două acțiuni locale între 15/28 iulie-19 iulie/1 august pentru cucerirea Cornului Măgurii și a Măgurii Cașinului, însă în ciuda asaltului eroic al Diviziei 8 Infanterie și a lipsei sprijinului cerut forțelor ruse, forțele austro-ungare au rezistat pe poziții, indică volumul ”Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor”.

Totuși, la 17/30 iulie a fost cucerit Vârful Războiului, la sud de Măgura Cașinului. Armata a 2-a își îndeplinise misiunea fixată de a ajunge la râul Putna și de eliminare a de elementelor de rezistență inamice de pe malul stâng, reușind totodată să formeze câteva capete de pod.

În bătălia de la Mărăști, prețul uman plătit de armata română s-a ridicat la 1.466 de morți, peste 3.052 de răniți și 367 de dispăruți. Spargerea frontului la Mărăști a determinat în primul rând, în plan strategic, inamicul să reconsidere planurile de atac, gândite inițial pe direcția Siret-Prut, spre nord-vest în zona Focșani-Mărășești-Adjud.

Corespondentul ”The Times”, aflat pe front, relata la sfârșitul lunii iulie: ”Sunt pe frontul unde armata română a câștigat prima sa victorie contra germanilor și a dovedit că dacă sunt bine dotați cu artilerie și material de război, oamenii sunt minunați”, menționează volumul ”Istoria militară a românilor”, Editura Militară, ediția 1992.

Mausoleul de la Mărăști, situat la nord-est de șoseaua dinspre Panciu, pe versantul estic al comunei Mărăști, menține în memoria colectivă faptele de vitejie ale celor implicați în această primă bătălie importantă din vara anului 1917 împotriva armatelor germane și austro-ungare. Piatra de temelie a fost pusă la 10 iunie 1928 de ”Societatea Mărăști”. Mausoleul a fost construit în mai multe etape, lucrările fiind definitivate în 1938. În 1940-1941 au fost reînhumate osemintele eroilor. Ulterior, au avut loc mai multe lucrări de restaurare și renovare, cele mai recente fiind desfășurate prin Programul ”Drumul de Glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial”. Mausoleul de la Mărăști a fost înălțat după planurile arhitectului Pandele Ștefănescu, iar în interior se află un zid format din oseminte ale celor căzuți pe câmpul de luptă. Pe fațadă sunt 15 plăci de marmură cu numele a 1.700 de eroi, iar statuile de bronz reprezintă chipuri de eroi, dar și vulturi ori lei, simboluri ale curajului. Basoreliefurile sunt opera sculptorului Aurel Bordenache, iar creatorul busturilor este Florin Musta. Subsolul adăpostește sarcofagele mareșalului Alexandru Averescu și ale generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu și Nicolae Arghirescu, potrivit Agerpres.

SURSA: radioromaniacultural.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chişinău
0
Umiditate:0
Vint:0 m/s
Mie
2 °C
Joi
1 °C
Vin
4 °C
Sâm
7 °C
Dum
6 °C

Curs oficial BNM 13 Decembrie 2017

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3450 -0.0498
USD 17.2774 -0.0166
RON 4.3890 -0.0135
UAH 0.6363 -0.0012
RUB 0.2935 0.0016
Arhivă Radio Chișinău